D'ale firii

Adevărata iubire

Adevărata iubire

Convingerea ne susține între dorință și așteptare. Hmm, nu miroase a bine!

Fie că este vorba despre Buddha, Iisus, Mohammed, este important să nu ne lăsăm convinși de cuvintele lor. Credința nu înseamnă Convingere. Convingerea nu este încredere. Convingerea este o pseudo-încredere, impusă, cultivată din sentimentul de frică. Este ceva ce vine din exterior. Este ceva plantat de societate, religie, stat. Convinșii ramân stupizi, niciodată inteligenți. Cred ca se înțelege că societatea nu are ca scop principal ca oamenii sa fie inteligenți.

În contextul convingerii, “Da-ul” omului care nu poate spune ”nu” este mereu fără putere. Omul trebuie intai sa invețe sa spună nu. Abia după va avea semnificație ”Da-ul”.

Credința este diferită de convingere. Prin credință noi creștem. Creștem îndrăgostiți de Dumnezeu, de Existență. Mulți dintre noi ne uităm la Dumnezeu ca la o persoana la care să ne rugăm. Credem ca EL este o a treia persoană, că nu suntem EL. În momentul în care dăm deoparte ideea de persoană, rugăciunea dispare și meditația devine semnificativă.

A medita înseamna a merge în interior, iar asta este mai dificil pentru cei ce au fost educați rațional. Meditația te invită în starea de predare totală. Meditația este procesul creării spațiului de împlinire. Împlinirea este cunoașterea ca suntem unul cu universul. Vorbind despre NOI în afara înțelegerii de MINE/EU. Sentimentul de NOI și absența EU-lui dizolvă ideea de EU ca  identitate. Aceasta este fundația predării.

Fii un sclav al iubirii. Vei deveni un maestru al umanității. Începe prin a fi un sclav și vei termina ca fiind un Maestru. În aceasta lume, de multe ori începem ca și maestru și pe urmă devenim sclavi. Aceasta este legea lumii exterioare. În lumea interioară există altă lege. Începem prin a fi sclavi și terminăm prin a fi Maestru. Te predai iubirii, te predai și iubești și poti sfârși ca fiind maestru.  Procesul de predare pentru iubire te va duce la adevărata cucerire a lumii. 

În lume orice este dulce la început și amar la final. În lumea interioară, totul este amar la început și dulce la sfârșit. Doar sfărșitul conteaza. Nu poți avea controlul asupra începutului. 

Predându-te complet existenței, vei înțelege cum să iubești oamenii din jurul tău. Abia atunci îl vei iubi pe Dumnezeu. Nu poți să-ți urăști vecinul, fratele sau cumnatul si să-l iubești doar pe Dumnezeu. Iubește-i pe cei din jur și te vei iubi și pe tine. Va fi ciudat pentru că te vei gândi la tine mai puțin. Prin înfrângerea ta, i-ai câștigat pe alții.

Asta înseamnă a te preda – a cere propria înfrângere. Voi repeta – Predarea, renunțarea la ego, este o înfrângere, o înfrângere a egoului. Dumnezeu este realizat în momentul în care egoul dispare.

Predarea este căutarea principiului Divin. Numește-l Dumnezeu, adevăr, libertate, beatitudine, nirvana, cum vrei tu. Toate înseamnă același lucru. Căutarea este pentru ceva ce lipsește în viață. Suntem în viață dar nici nu ne dăm seama! Existăm, dar suntem indiferenți de ceea ce suntem cu adevărat!

Curajul de a ne mișca de la EU la NOI semnifică încredere, iubire, predare. Când asta se întâmplă, nu exista altceva decat acea stare de beatitudine. Cand suntem unul cu acea stare, am ajuns la destinație. 

Cele trei portițe

Mânia, Lăcomia și poftele trupeșți (sexuale, animalice, etc) sunt atributele principale care ne leagă de conceptul de „EU” și „AL MEU”. Avem impresia greșită că aceste calități sunt esențiale pentru viața noastră pe această planetă. Nimic nu poate fi mai greșit.

Suferim atâta timp cât apelăm la mânie, poftă trupească și lăcomie – cele trei portițe către suferință.

Când le spulberăm pe acestea trei suntem eliberați. Poftele trupeșți și lăcomia pentru aur/bani sunt dorințele care cauzează cele mai multe suferințe din lume . Mânia reiese din suferință. Ne simțim frustrați și nervoși. Ciclul continuă. Când acestea trei sunt combinate, trăim în iluzie.

Mânia, lăcomia și poftele trupeșți sunt expresii legate de dorințe. Dorințele sunt energie. Dorința sexuală este o poftă trupească esențială pentru supraviețuirea speciei. Lăcomia este expresia extremă a nevoilor de supraviețuire. Mania este, de obicei, forța ce ajută la  încheierea activităților. Aceste dorințe au și rezultate pozitive.

În cadrul acestui context, problema principală apare atunci când folosim aceste emoții în contextul gratificării de sine. Intenția din spatele exprimării acestor emoții este importantă. Dacă este sunt exprimate cu înțelegerea de „EU” (gratificare de sine), acestea sunt impulsuri de baza, violente. Nu au caracteristici eliberatoare.

Pofta trupească

Poftă trupească poate fi transformată când este exprimată într-un fel detașat, lipsit de mândrie. Pofta trupească se află pe primul plan al ființei umane – cel animalic. Este o formă crudă a iubirii. Există iubire acolo, doar că este combinată și poluată de lăcomie și dorința.

Odată ce ființă devine mai rafinată, intrăm în al doilea plan – de iubire umană ordinară. Aici găsim bucăți de posesivitate și gelozie. Există mai multă înțelegere decât la iubirea animală. Unul nu se folosește de celălalt doar pentru propriul câștig. Iubirea umană este capabilă să îl vadă pe celălalt ca pe un scop în sine.

Al treilea tip de iubire este iubirea divină. Această este de cea mai înalta formă. Nu există posesivitate. Nu există nimic pământesc aici. Devine o forță invizibilă,  dar puternică. În sfârșit putem să ne odihnim în recunoștință. Spun odihnă pentru că celellalte tipuri de iubire mereu caută ceva sau continuă să rateze altceva. În al treilea tip de iubire, chiar și sexul devine un act profund și divin dincolo de plăcerile trupeșți.

Lăcomia

Lăcomia este dorința ce nu se termină niciodată. Când o dorința este îndeplinită, dispare din noi. Problema este că nu ne putem îndeplini niciodată dorințele pentru că multe dintre ele nu sunt ale noastre! Le împrumutăm de la alții. Dintr-o dată, dorința inițială, pură, pentru viață, dispare, iar această începe să fie direcționată către anumite obiecte, întâmplări care vin din trecut. Nu există niciodată mulțumire. Orice asemenea dorința este sămânța suferinței. 

Mânia

Mânia este produsul secundar al dorințelor. Ce nu putem acumula ne face mânioși.  A fi mânios pe cineva este lipsit de substanță. Multă negativitate exprimată către alții se întoarce către la noi. Ne consumă  energia. Mania este de multe ori expresia propriei inabilități. Este o emoție născută din slăbiciune și lipsa de putere.

De obicei alegem să suprimam Mânia, dar acest obicei nu ajută . Poate duce chiar la boli cronice precum cancerul. Când învățăm să deslușim această emoție în loc de a o controla, ea devine energie în loc de dizabilitate. MANIA TREBUIE ÎNȚELEASĂ ȘI TRANSFORMATĂ ÎNTR-O ENERGIE POZITIVĂ CE DUCE LA ACȚIUNE AUTENTICĂ!

Atâta vreme cât cele 3 emoții (manie, poftă trupească și lăcomie) au la bază înțelegerea de „EU”, ele vor fi porți către suferință. Când deslușim emoțiile și le transformăm în energie, creând spațiul interior de „NOI” aceste emoții devin porți către împlinire, către o stare de beatitudine.

Beatitudinea vine din încredere totală în existența

Beatitudinea este starea noastră naturală de a fi. Este acea stare de împlinire fără motiv (ca atunci când erai mic). Beatitudinea nu este câștigată de noi. Orice am face pentru a dobândi beatitudine va fi un eșec. Beatitudinea este un cadou de la Dumnezeu. Pentru a o dobândi, este esențial să rămânem receptivi, păstrându-ne obiectivi față de ceea ce se întâmplă în jur.  Nu trebuie să fim agresivi pentru a o dobândi , doar receptivi ca un pântec hrănit. Trebuie să fim feminini, mai sensibili pentru a primi beatitudinea. Trebuie să fim însărcinați cu Dumnezeu.

Beatitudinea este produsul secundar al credinței în Existență, în Dumnezeu. Dumnezeu nu este o persoană, ci o prezență impersonală. Toată viața sau existența este Dumnezeu și energia vie este Dumnezeu. A avea încredere în ea înseamnă a te opri din a te lupta împotriva ei. A te lupta împotriva ei crează suferință. E ca și cum ai încerca să înoți în amonte. Încredere înseamnă a te preda, înotând cu izvorul. A înota în direcția izvorului oferă beatitudine. Toate durerile se nasc din ego  și luptele sale, rezistențele sale. A avea încredere înseamnă a nu mai opune rezistență. Nu te gândeșți că eșți separat de întreg, ci o parte intrisecă a armoniei Existenței. 

Adevărată transformare începe când atenția se mută din cap către inimă! 

Adu-ți aminte cel mai important lucru! Dumnezeu ne iubește: nu a renunțat la noi. Nu este indiferent, ci îi pasă mereu de ceea ce facem. Cu cât intră mai profund această idee în inima ta, cu atât mai bine, pentru că simți că eșți iubit de Dumnezeu. Te vei fi apropiat mai mult de Dumnezeu și îi vei iubi și pe alții. Așa putem iubi: Dacă suntem iubiți, putem iubi. Dacă nu suntem iubiți, nu știm să iubim; nu știm ce este iubirea.

Dumnezeu este substanța noastră, ființă noastră. El nu se află în exteriorul nostru. Nu trebuie să ni-l dorim și să-l căutăm. Doar atât trebuie să știm: Am uitat de el. Dumnezeu nu este pierdut; doar noi am uitat cine suntem.

Nu te identifica cu corpul. Nu te identifica cu mintea, țara, rasa sau religia. Nu te identifica cu nimic. Nu spune, „Eu sunt asta”, „Eu sunt asta”. Adu-ți aminte: nu sunt nici „asta”, nici „asta”. Dacă poți să te ferești de ambele polarități, zi și noapte, viață și moarte, corp și minte, atunci o a treia energie se trezește în tine. Aceea este conștiința. Aceea este libertatea – eliberarea de la frică, anxietate, mizerie, libertate de la lume, libertate de la roata vieții și a morții. Atunci tu devii un observator ce urmărește, o oglindă ce reflectă dar nu este prinsă în reflexie.

Când ești doar un martor, tot ceea ce ține de „EU” și „AL MEU” cade.  Tot ceea ce rămâne este identificarea cu energia ta, cu starea ta (nu cu statutul).  În acea stare, tu ești unul cu totul.  Ești în starea de unitate, trăind adevărul că totul ești tu și tu ești totul. Din cauză că „tu” ești „eu”, „eu” sunt „tu”, „tu” și „eu” devine „noi”. Acest „noi” devine centrul tău. În acel moment tu începi să-ți conștientizezi divinitatea. 

Cum ajungem la această stare divină?

NU SCHIMBA OBIECTUL. SCHIMBĂ ATITUDINEA!

Fă o lista cu toate lucrurile care îți provoacă lăcomie, poftă trupească și mânie. Posibil să fie un obicei, o plăcere sau persoană.

Apoi stai și meditează asupra acestor lucruri cu o stare profundă de sacralitate. Orice poate deveni sacru când îi acorzi respect și te simți conectat cu acel lucru. Fii respectuos față de acel obicei sau persoană.

Cu o atitudine lacomă, vei transformă până și o persoană într-un obiect, încercând să o posezi. Cu o atitudine de iubire și respect, vei transformă și un obiect într-o ființă cu viață! Poftele trupești devin iubire în momentul în care adaugi sanctitate și respect! Promovează orice obiect sau persoană, ridică-le la nivelul de FIINȚĂ! Dintr-o dată vei vedea că lăcomia s-a transformat în iubire. Pasiunea se transformă în compasiune. Vei aduce extaz în fiecare relație, și vei experimenta adevărată iubire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.